BREAKING NEWS

Remedii naturale pentru a scăpa de balonare

Remedii naturale pentru a scăpa de balonare
14 nov.
9:28

Balonarea este cauzată în mare parte de o alimentație nesănătoasă sau de o digestie lentă. Acest tip de tulburare intestinală este normală și des întâlnită, însă continuă să provoace disconfort, senzația de umflat și chiar dureri în zona abdominală. Din aceste motive, suntem mereu în căutarea unui tratament care să combată asemenea reacții. Din păcate, ne este mai la îndemână să consumăm medicamente – este mai rapid –, decât să încercăm modalități naturiste. Însă nici medicamentele nu ne fac bine în timp, chiar dacă par să ne ajute la început.

Din fericire, există produse neprelucrate care pot trata balonarea. Acestea sunt accesibile și ușor de achiziționat. Astfel, în rândurile de mai jos îți propun câteva remedii naturale pentru a scăpa de această situație deranjantă.

Ce poți încerca?

  • Probiotice

Atunci când cauți pentru balonare remediu, poți urma un tratament care necesită consumarea unor suplimente probiotice – de preferat din iaurt sau murături. Aceste suplimente încurajează dezvoltarea unor bacterii benefice ale sistemului digestiv. Astfel, microbii nocivi care cauzează gazele intestinale sunt contracarați de probiotice.

Probioticele se găsesc în farmacii sub diferite forme – picături, prafuri etc, sau într-o dietă bogată în fibre și grăsimi naturale.

  • Oțetul

Oțetul de mere este de preferat atunci când balonarea abdominală este cauzată de un dezechilibru al pH-ului. Acesta are proprietăți alcaline și ajută la reducerea excesului de aciditate din corp. Drept urmare, ține inflamațiile sub control.

Poți servi oțetul și sub forma unei băuturi – dacă nu te deranjează gustul – amestecându-l cu apă caldă. Este recomandat să îl consumi de fiecare dată după ce mănânci pe întreaga perioadă a balonării.

  • Ceaiuri sau băuturi calde

Este simplu. Trebuie să bei ceai! Ceaiul de mușețel – poate fi și de mentă, e alegerea ta – este rezolvarea optimă în cazul unei tulburări intestinale. Acest fapt se datorează proprietăților sale antiinflamatoare și digestive.

Dacă ceaiul nu este una dintre băuturile tale preferate, poți trece la o cană cu apă caldă și zeamă de lămâie. Asemenea oțetului, lămâia este un aliment alcalin care reduce aciditatea din stomac și activează buna funcționare a sistemului digestiv.

  • Consumă ghimbir

Din păcate, nu toată lumea poate suporta ghimbirul. Este un aliment pe care îl agreezi sau nu. Însă, pentru o perioadă scurtă de timp, poți face un sacrificiu și să introduci ghimbirul în dieta ta. Îl poți prepara sub forma unui ceai. Dă prin răzătoare rădăcina de ghimbir și apoi introdu-o într-o cană cu apă fierbinte. O altă modalitate este să îl consumi direct după ce l-ai feliat dacă poți suporta gustul înțepător.

  • Încearcă să reduci lactatele

Cu toții știm că odată cu înaintarea în vârstă, corpurile noastre nu mai pot asimila lactoza din produsele lactate. Motiv pentru care, sistemului nostru digestiv îi este dificil să le digere. Astfel, se creează balonarea.

Poți încerca măcar unul dintre exemplele pe care le-am enumerat mai sus. Însă, trebuie să reții că trupurile noastre sunt diferite. Asta înseamnă că, deși ceva poate funcționa instant pentru prietenii tăi, e posibil ca tu să fii excepția de la regulă. Însă nu trebuie să te demoralizezi.

Dacă ești interesat de probiotice, accesează link-ul: https://www.megaspore.ro/ și cercetează produsele oferite.

« »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *